ifm

Compania IFM Sibiu se alatură eforturilor comunității locale în lupta cu COVID19, donând suma de 50.000 eur pentru achiziționarea aparaturii necesare unui pat standard de terapie intensivă (aparat anestezie cu funcție de ventilație; pat; monitor funcții vitale; set 6 injectomate), la Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

“Suntem impresionați de mobilizarea extraordinară a comunității din Sibiu și suntem mândri că facem parte din aceasta. Dorim să sprijinim eforturile Fundației Comunitare Sibiu, care a inițiat și s-a implicat exemplar în campaniile de colectare de fonduri, până acum. Suntem o companie de familie, iar pentru noi, a sta uniți și a avea grijă unii de alții reprezintă fundamentul pe care ne-am dezvoltat și am crescut în ultimii 50 de ani de activitate. Acum mai mult decât oricând avem nevoie unii de alții. Avem nevoie să rămânem optimiști, să fim buni, să fim în armonie, să comunicăm și să ne susținem prin toate mijloacele, să luăm măsuri eficiente de protecție și să contribuim fiecare, în măsura capacităților noastre proprii, la stoparea acestei pandemii”, echipa IFM

text

www.ifm.com/ro/ro